Postat de Powerpuff on Oct 31, 2008 in
Uncategorized
Pe 29, zilele trecute, dupa cum stiti .. am fost la cea de-a doua editie a intalnirii bloggerilor din Brasov. La inceput, toata lumea a fost timida, asteptand mai intai sa comande ceva de baut, urmand ca apoi sa-si dea drumu fiecare la gura incat sa nu ne mai intelegem. Dupa o bere, am inceput sa facem prezentarile. Prima oara, s-au prezentat cei noi veniti, adica cei pe care nu-i cunosteam iar mai apoi ne-am prezentat si noi, cei care am fost si la prima intalnire. Imi pare rau caci locatia nu a fost aleasa tocmai bine deoarece muzica a fost cam tare si a cam trebuit sa tipam unul la altul pentru a ne auzi, dar nu-i nimic. Am mai avut o neplacere: era cam figurant ospatarul si nu stia sa respecte clientii. Dar nu-i nimic, am trecut peste ele si hai sa continui sa va zic cum a fost. Dupa prezentari, a .. nu va ganditi ca totul s-a intamplat in zece minute .. cam in o ora, o ora si jumatate. Dupa acestea, am discutat despre “comunitatea bloggerilor din Brasov”, daca exista sau nu. Am ajuns noi la cateva concluzii, care bat ca nu prea exista aceasta comunitate de care vorbim ci doar suntem niste oameni cu bloguri care nu ne sustinem unul pe celalalt. Eh, suntem la inceput si sper ca pe viitor sa ne apropiem mai mult, sa facem proiecte impreuna, sa comunicam mai mult (iar aici nu ma refer la o discutie banala pe Y!Msgr).
Proiecte noi? Am discutat si despre asa ceva. Cica printr-o parte s-a facut un parteneriat sau ceva in genul pentru un site/blog de stiri despre Brasov. Ma rog, exista mai multe la ora actuala, deci nu stiu cat o sa reziste. Insa, nu asta a fost cel mai interesant. Impreuna cu inca cativa bloggeri am ales sa lansam niste proiecte (nu pot sa va spun despre ce este vorba), insa in momentul actual sunt doar pe hartie sau nici acolo si .. asteptam ca cineva sa faca primul pas. E greu la inceput, insa eu sper ca vom reusii sa facem ceea ce ne-am propus.
Citeste mai multe >>
Tags: bloggeri, BlogMeet #2 Brasov, comunitate, iubescbrasovul, pixel, powerpuff, retea sociala
Postat de Powerpuff on Oct 31, 2008 in
Uncategorized

Poate unii dintre voi au aflat deja, insa poate unii nu stiu asa ca azi va vor prezenta noul videoclip al formatiei Animal X. Cum si titlul o spune, piesa se numeste “Nisip purtat de vant“. Piesa este primul single lansat de pe albumul “Sambure de drac” - noul album al baietilor.
Citeste mai multe >>
Tags: Animal X, formatii, frumos, Muzica, Nisip purtat de vant, videoclip
Postat de Powerpuff on Oct 31, 2008 in
Uncategorized
In fiecare dimineata, ca sa ajung la scoala, folosesc mijlocul de transport in comun. Desi plec la ora sapte dimineata, cand afara e frig de ingheata pietrele, in statie este full iar cand zic full ma refer la un numar de 30 de persoane, daca nu si mai mult. E drept ca este si capat de linie, insa pe langa elevi, oameni care banuiesc ca merg la servici .. sunt si foarte multi oameni trecuti de a 2-a tinerete. Ma intreb: oare unde merg la ora aia? La piata? Nu are cum, deoarece piata este la 200 de m de statia de autobuz. La vre-un magazin? Nu are cum, caci autobuzul merge in centrul orasului, si nu cred ca acei oameni isi permit sa-si cumpere ceva de pe acolo ..
Azi, am avut o mare surpriza cand am urcat in autobuz. Dupa ce sa mai umplut autobuzul, chiar cand sa plece, au urcat vreo sase-sapte tigani. Cand i-am vazut ca se apropie de masina, mi-am dat seama ca deja trebuie sa ma inarmez cu multi nervi, sa-mi astup urechile (ca sa nu-l ascult pe Florin Salam) si sa incerc sa respir cat mai putin si cat mai rar. Insa .. surpriza! Acesti tigani probabil au inteles ca este bine sa te speli, iar daca ai un comportament civilizat vei avea numa de castigat in viata. Nu credeam ca o sa apuc si ziua in care voi sta langa un tigan sau rrom (cum vreti sa o luati ..
) spalat. Insa nu s-a oprit totul aici. Cel mai frumos a fost cand un rrom i-a cedat locul unei femei in varsta. Asta da zi!
Tags: autobuz, batrani, oras, scoala, strazi
Postat de Powerpuff on Oct 30, 2008 in
Uncategorized
Acum zece minute, in timp ce mai aruncam o privire pe blog, am mai citit o data acest post, dupa care am stat si m-am gandit putin. Ca tot vorbeam noi de sport si de drumul pe care-l alege fiecare in viata, am stat si m-am gandit la sportivii pe care-i da tara asta si la tot ceea ce tine de acest fapt. Ca sa ne fie mai usor, o sa o luam pe categorii sau fiecare sport in parte.
1. Box
Probabil dupa cum stiti, zilele sau saptamanile trecute caci nu mai tin minte, a avut loc la Montreal meciul de box dintre Lucian Bute si Librado Andrade, unde invingator a iesit romanul nostru, castigand la puncte si reusind sa-si pastreze titlul mondial pe care-l detine. Personal nu am vazut meciul, insa am vazut cateva secvente si mi-a placut cum a luptat Lucian, chiar daca in repriza a 12-a a fost trimis la podea, totusi el reusind sa castige partida la puncte. Am fost impresionat atunci cand Andrade a spus ca el considera ca a fost furat, insa nu are nimic cu Lucian caci el nu are nicio vina. Si nu numai asta. Si la cantarul oficial, americanul sau ce este el, a avut un comportament de laudat, admirat si chiar urmat: adica .. nu a fost ca toti ceilalti. Toti, acolo .. sunt cei mai buni, se dau mari si tari, uneori se mai iau si la bataie, insa el nu: el a stat in banca lui, a declarat ca il respecta pe Lucian si ca este un sportiv foarte bun. Foarte frumos, mai rar vezi asa ceva. O adevarata lectie de fair-play si respect fata de adversar.
Pe langa Lucian Bute, ii mai avem si pe Adrian Diaconu (este campion mondial) si pe JoJo Dan, care si ei mi se par niste boxeori foarte buni.
2. Gimnastica
Vom vorbi despre sexul feminin, caci cred ca Marian Dragulesc ar cam trebui sa se retraga (multumim pentru toate) iar Marius Urzica .. este de mult apus, deci nu are rost sa dezgropam mortii. Cred ca in vara asta, cu totii ne-am uitat la Jocurile Olimpice si cu totii am aflat ca Sandra Izbasa a castigat aurul la sol. Fiind ultima finalista, sportiva noastra a avut un exercitiu foarte bun si a reusit sa castige aurul, asfel continuand performanta fantastica realizata de Catalina Ponor, la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004.
Citeste mai multe >>
Tags: atletism, box, Fotbal, gimnastica, Jocurile Olimpice, Romania, sportivi
Postat de Powerpuff on Oct 28, 2008 in
De prin tara
Ieri, adica luni, am avut o zi foare nasola si foarte obositoare. Dupa opt ore de stat la scola, dintre care patru ore am avut sport (scrima) si la care in total cred ca am facut vreo 100 de fandari, am mai avut si antrenament la fotbal. Am scapat de la scoala la ora 15:30 iar la 16:00 trebuia sa fiu la stadion, nice nu? Bineinteles ca am intarziat, deoarece ratatii de pe linia 51 cred ca ei au voie sa mearga cum vor ei. Nu cred ca au aflat inca ca ei au niste bareme iar la minutul X trebuie sa fie in locul Y, si nu sa mearga ei asa .. cu 10 km la ora, sa mai astepte o baba, sa-l mai lase pe unu cu Q7 sa iasa din parcare .., NU! Unii poate se grabesc pe lumea astea si nu au chef sa-si doarma toata viata, asa ca .. miscare! Nu-mi pasa mie ca e 7 dimineata sau 4 ziua. Dupa ce ca esti pe o masina mica, (nu va ganditi ca e ditamai troleul sau autobuzul - are o urcare si o coborare) mai si faci dracului o ora dintr-un capat la altu al liniei. Nu inteleg care-i faza .. daca te grabesti, trebuie sa ai masina? Poate nu toti avem bani sa ne cumparam masina, sau nu are cine sa o conduca ca nu cred ca multi ne permitem sofer, dar asta nu inseamna ca pe tine trebuie sa te doara in 14 de mine. Ma rog, trecand peste acest fapt, am ajuns la fotbal. Acolo, cica am facut un antrenament usor, insa cele sase ture de teren .. dupa alea patru ore de sport .. m-au epuizat la maxim. Ajuns acasa pe la ora 18:30, m-am pus in pat .. si somn pana a doua zi la sase dimineata.
Acum, o sa ziceti .. si care-i treaba cu titlul? Pai, vreau sa aflu si eu niste metode de a scapa de aceste zile infernale, sau ma rog .. daca nu avem cum sa scapam de ele, cum sa le parcurgem mai usor si cum sa ne relaxam mai bine, dar incat sa nu ne ia somnul (caci poate mai avem si alta treaba).
Tags: efort fizic, nopti albe, oboseala, scoala, sport, zile negre